Produse cosmetice personalizate

click aici pentru a incepe personalizarea

Transport gratuit
( pentru comenzi peste 200 Lei )

Ingrediente naturale

Puncte de LOIALITATE

( 10 Lei înseamnă 1 punct )

20171027-daniela-print-by-vanillaroads-005

Pentru că sunt în primul rând femeie și abia apoi farmacist, înțeleg problemele cu care se confruntă orice doamnă sau domnișoara atunci când vine vorba de îngrijirea pielii și a părului. Am vrut astfel să găsesc soluțiile cele mai eficiente, dar și cele mai sănătoase, care să răspundă acestor probleme.

Eu cred cu tărie în îngrijirea naturală și consider că trebuie să ne bucurăm de soluțiile pe care natura ni le-a pus la îndemână, astfel că produsele Cremeria conțin doar ingrediente naturale și nu au compuși chimici sau sintetici.

Daniela Mincu, Farmacist și Fondator, Cremeria

Produsele Cremeria

Fiecare produs este realizat în laborator, în condiții de maximă siguranță, pentru ca tu să te bucuri de prospețimea lor. Ingredientele active inovatoare și uleiurile naturale, combinate cu măiestrie, ajută la obținerea unor rezultate cu adevărat uimitoare. Pentru că punem sănătatea pe primul loc, toate ingredientele folosite sunt de cea mai înaltă calitate, având certificate de siguranță, astfel încât fiecare dintre ele să ofere cu adevărat beneficii pielii. Până să ajungă la varianta finală, fiecare produs trece printr-un proces complex de cercetare, astfel încât formula aleasă să fie cea mai eficientă.

Ingredientele active folosite de Cremeria au eficacitate dovedită în cadrul studiilor clinice. Acestea atestă faptul că produsele Cremeria protejează suprafața cutanată de acțiunea poluanților, cum ar fi metalele grele, gazele și radiațiile UV, dar și că au efect de lifting instant și fermitate.

Produsele Cremeria sunt complimentele pe care noi le facem pielii tale!

Produse Recomandate

Testimoniale

  • Richy Rich e o crema delicata care lasa in urma ei o piele hidratata, care radiaza, si un parfum extrem de placut.Are toate ingredientele pentru a putea deveni crema preferata a oricarei femei. Am folosit acest produs aproximativ doua luni de zile si va asigur ca merita cel putin incercat.

    Ioana Maria Tulbure
  • Am avut ocazia sa fac parte din primele femei care au testat crema Unforgettable. Are o textura cremoasa si un parfum delicat, patrunde repede in piele, iar tenul meu este acum mai hidratat si mai neted datorita ingredientelor antirid.

    Denisa Nicola
  • Iris-Istible e o crema cu textura fina, care se absoarbe imediat in piele lasand-o catifelata si luminoasa. Am mai utilizat creme din foarte multe game, din cele de top, dermatocosmetice foarte cunoscute si pot marturisi cu sinceritate ca aceasta gama de produse concureaza cu produsele de lux.

    Corina Ilie

Fii la curent cu știrile și ofertele CREMERIA



Contact

0